MENIU

Singurul care are de câştigat de pe urma devansării alegerilor prezidenţiale este Traian Băsescu, potrivit lui Cristian Pîrvulescu

foto: NewsIN
Cristian Pîrvulescu: Mircea Geoană ar putea fi luat prin surprindere

Alegeri prezidenţiale odată cu europarlamentarele. O idee marca Radu Berceanu, ministrul Transporturilor. Odată cu ideea se naşte şi întrebarea...Cine ar avea de câştigat de pe urma acestei schimbări? Politologul Cristian Pîrvulescu a făcut câteva aprecieri.

"Preşedintele e avantajat din multe puncte de vedere. Pe de o parte, pentru că contracandidaţii săi nu au timp să-şi pregătească campania. Pe de altă parte, pentru că încă nu se resimt foarte clar efectele crizei economice", este de părere Cristian Pîrvulescu, preşedintele Pro Democraţia.

"Crin Antonescu are două probleme. Pe de-o parte, pentru că abia a fost ales preşedinte iar candidatura lui nu a fost oficializată de partid. Pe de altă parte, pentru că partidul are o forţă organizatorică redusă, iar soluţia este o organizare din vreme", apreciază politologul Cristian Pîrvulescu. 

Dar Mircea Geoană? Ce ar putea pierde sau câştiga? Potrivit lui Pârvulescu, Geoană ar putea fi luat prin surprindere, ceea ce i-ar scurta serios perioada în care să-şi pregătească o strategie. "Schimbarea regulii cu două luni şi jumătate înaintea alegerilor e foarte riscantă, mai ales pentru că ceilalţi competitori nu ştiu nimic despre noile reguli", declară preşedintele Pro Democraţia.