MENIU

Sindicatele vor un om politic în fruntea Ministerului Muncii şi i-ar prefera pe Sârbu sau Şeitan

Foto: newschannel.ro

Liderii confederaţiilor sindicale susţin că nominalizarea unui tehnoctrat fără apartenenţă politică în fruntea Ministerului Muncii nu ar face decât să încurce negocierile cu partenerii sociali şi spun că şi-ar dori un om politic la minister, precum Marian Sârbu, Mihai Şeitan sau Gheorghe Barbu.

Preşedintele CNSLR Frăţia, Marius Petcu, i-ar prefera la conducerea  Ministerului Muncii pe fostul ministru Marian Sârbu sau pe actualul secretar de stat din minister, Mihai Şeitan. "Marian Sârbu era un om politic tehnocrat, un om venit din rândul sindicatelor, pe care aş conta în cadrul următoarelor negocieri cu sindicatele. Nu avem probleme nici cu Mihai Şeitan, iniţiatorul actualei Legi a pensiilor, întrucât am lucrat împreună bine în Consiliul Economic şi Social şi este un om care înţelege sistemul", a spus Petcu.

Vicepreşedintele BNS, Ovidiu Jurcă, susţine că alegerea unui tehnocrat în fruntea Ministerului Muncii nu ar face decât să "încurce negocierile cu sindicatele, în condiţiile în care este nevoie urgentă de modificarea a cel puţin trei legi pe care România şi le-a asumat în faţa organismelor internaţionale".

"Normal că dorim un om politic şi nu un tehnocrat. Cu tehnocraţii discutăm orice proiect de lege doar în zona de laborator, de iniţiere a unui act normativ, ori pentru adoptarea unei legi este nevoie de voinţă politică, nu să stea să ceară voie de la partid pentru a semna ceva cu noi. Cu Marian Sârbu, Mihai Şeitan şi Gheorghe Barbu am lucrat bine, mai puţin cu Păcuraru şi cu Mariana Câmpeanu, care nu au vrut să se lege la cap", a explicat Jurcă.

Şi liderii Cartel Alfa spun că Ministerul Muncii nu poate fi condus de un tehnocrat în această perioadă, potivit vicepreşedintelui confederaţiei  sindicale, Luca Octavian şi Petru Dandea. "Întotdeauna este de preferat un om politic în locul unui tehnocrat, care atunci când trebuie să ia decizii se ascunde după cireş. Mihai Şeitan s-ar pricepe la pensii, este un bun interlocutor şi ar putea rămâne în propoţie de 100% cel puţin în funcţia de secretar de stat", a afirmat Octavian Luca.