MENIU

Sindicatele şi reprezentanţii Ministerului Finanţelor au discutat despre buget

Foto: RTV

Ajutoare de stat pentru industria auto, finanţarea băncilor care creditează sectorul Industriilor Mici şi Mijlocii şi amânarea la plată cu şase luni a TVA-ului. Acestea sunt câteva dintre măsurile anticriză discutate şi agreate de sindicalişti în întâlnirea de luni seară de la Ministerul Finanţelor.

Din cele 67 de măsuri anticriză, sindicaliştii şi reprezentanţii ministerului Finanţelor s-au înţeles asupra a aproximativ 28 dintre ele. Pentru acestea şi pentru investiţii se vor aloca aproape 9,5 miliarde de lei.

"S-a spus clar că se va atinge 20% din buget pentru investiţii, începând cu infrastructura, dar vor fi şi alte tipuri de investiţii, în infrastructură şcolară, spitale şi-aşa mai departe", a declarat Cristian Pârvan, preşedinte AOAR.

Programul cu măsuri anticriză care urmează să fie adoptat de către Guvern va include şi ajutoare de stat pentru industria auto, ca măsuri de urgenţă. De asemenea, IMM-urile vor fi sprijinite prin finanţarea cu câte 100 milioane euro a băncilor care oferă credite intreprinderilor mici şi mijlocii.

"În primul rând să se finanţeze EximBank astfel încât să aibă o capacitate mai mare de a credita sectorul de imm-uri – care are nevoie de finanţare, în al II-lea rând se va finanţa CEC-ul şi va fi orientat pe imm-uri, în al III-lea rând se va înfiinţa un fond de cogarantare, care va mări de 4 ori capacitatea actuală a fondului de garantare imm-uri", a spus Ovidiu Nicolaescu, Preşedintele CNIPMMR.

Printre măsurile cu şanse mai mici de a fi acceptate se numără achitarea TVA-ului la încasarea facturii şi tichetele de vacanţă propuse de Ministerul Turismului. Discuţiile dintre Ministerul Finanţelor şi sindicate vor continua astăzi, urmând ca miercuri sindicaliştii să se întâlnească cu premierul Emil Boc.

Mai multe articole despre:
măsuri guvern program plan criză adoptare