MENIU

Sindicatele funcţionarilor publici din Croaţia acceptă reducerea salariilor cu 6%

Foto: RTV

Sindicatele funcţionarilor de stat acceptă scăderea cu 6 la sută a salariilor, aşa cum a cerut guvernul pentru a deminua efectele recesiunii economice. Nu este vorba de bugetarii din România ci de cei din Croaţia.

Acordul semnat de sindicate cu guvernul prevede ca celor 65 de mii de poliţişti, vameşi, şi alţi angajaţi ai statului să li se reducă salariile la nivelul din 2008.

Remuneraţia bugetarilor fusese majorată la 1 ianuarie. Scăderea salariilor cu 6 procente va aduce economii de 40 de milioane de euro la bugetul de stat al Croaţiei. Guvernul croat nu a reuşit însă să-i determine pe cei 180 de mii de medici şi profesori angajaţi în sectorul public să accepte reduceri de salariu similare.