MENIU

Sindicaliştii şi administraţia CFR au convenit unele măsuri, însă situaţia va fi reanalizată în iulie

Foto: RTV

Sindicaliştii CFR şi administraţia au căzut de acord, miercuri, asupra unor măsuri cum ar fi eliminarea orelor de noapte şi în weeked urmând ca la finalul lunii iulie să se calculeze cât s-a economisit prin introducerea acestor măsuri, însă nu au fost de acord cu reducerea normei de lucru cu 40%.

"În discuţiile pe care le-am avut cu compania nu au fost cuantificate măsurile luate în urmă cu trei săptămâni, prin acordul semnat cu Ministerul Transporturilor, a declarat Gheorghe Popa, lider sindical la Federaţiei Sindicale Mişcare-Comercial.

Potrivit lui Iulian Mântescu, preşedinte al Federaţiei Sindicale a Mecanicilor de Locomotivă, se va intra în grafic cu plata salariilor în circa două luni de zile.

La CFR Marfă au fost depuse până în prezent 1.420 de cereri de pensionare, ceea ce ar duce la o economie de aproximativ 3,7% din fondul de salarii. "Cei care sunt pensionabili şi care nu îşi depun cereri de pensionare până la finalul lunii iulie, vor face obiectul unui proces de concediere colectivă", a declarat Gheorghe Popa. "În următoarele două luni de zile nu vor avea loc nici disponibilizări şi nici nu se va reduce norma de lucru", a declarat Mântescu.

Sindicaliştii au menţionat că, la începutul anului, salariul mediu brut era de 2.204 lei, iar după aplicarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor cu personalul a ajuns la aproximativ 2.000 de lei.

Subsecretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) Constantin Axinia a declarat că la CFR Marfă, deoarece traficul a scăzut, conform Codului Muncii, pentru salariaţi se pot reduce orele de muncă cu până la 50% şi, implicit, salariile. "Ce este scris în lege nu poate fi comentat.Conform Codului Muncii se pot reduce orele de muncă cu până la 50%, astfel se vor reduce şi salariile. Traficul de marfă a scăzut drastic, iar salariaţii stau şi se uită la lună, şi nu am de unde să îi plătesc" a declarat Axinia.

Acesta a explicat că traficul a scăzut şi a dat exemplul Companiei Naţionale a Lignitului, care timp de o lună şi-a trimis salariaţii în şomaj tehnic deaorece nu mai au de lucru. "Se vor reduce orele lucrate cu 40%, adică de la 160 de ore muncite cu un salariu de 1.200 lei se va ajunge la 114 ore şi salariile vor ajunge la 640 lei. Reducerea orelor de muncă ar putea dura între o lună şi trei luni" a precizat subsecretarul de stat Constantin Axinia.

Mai multe articole despre:
salariu sindicate negocieri CFR diponibilizări