Sindicaliştii le-au cerut guvernanţilor respect pentru funcţionarii publici
Peste 15.000 de sindicalişti care s-au adunat, miercuri, la mitingul din Piaţa Victoriei, au cerut pe lângă salarii şi pensii mai mari, respect din partea guvernaţilor faţă de funcţionarii publici.
Campania iniţiată de Realitatea TV, "Noi vrem respect", a rezonat şi în rândurile sindicaliştilor care au participat la mitingul din Capitală. Protestatarii au afişat lozinci precum "Stopaţi batjocura naţională", "Guvernul Boc adânceşte criza", dar şi "Noi vrem respect".
Lista revendicărilor acestora a început cu salariile, mai exact cu refacerea grilei din Legea unică. Sindicaliştii au mai cerut un salariu minim pe economie de 740 lei în 2010 şi de 1.300 lei în 2014, majorarea pensiilor, asigurarea protecţiei lucrătorilor aflaţi temporar fără loc de muncă şi dezvoltarea economiei naţionale, în sensul susţinerii unităţilor economice, după cum a declarat vicepreşedintele Cartel Alfa, Octavian Luca.
Mai multe articole despre:
salariu
sindicalişti
protest
campanie
funcţionari publici
miting
pensie
respect