MENIU

Sindicaliştii din educaţie au anunţat, joi, calendarul acţiunilor de protest

Foto: RTV

Federaţiile sindicale din educaţie au anunţat joi calendarul acţiunilor de protest faţă de amânarea intrării în vigoare a legii de majorare a salariilor cadrelor didactice şi faţă modalitatea în care s-au făcut modificările la programa şcolară.

"Ne gândim la boicotarea examenelor naţionale şi la acţiuni ample, care ar putea merge până la greva generală", a precizat preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Aurel Cornea.

Sindicaliştii au ameninţat, în mai multe rânduri, că vor declanşa greva generală dacă nu vor primi 6% din PIB la educaţie şi dacă nu se vor mări salariile din învăţământ, în conformitate cu legile în vigoare, spunând şi că nu acceptă niciun fel de amendament la prevederile legale. Legea adoptată anul trecut prevedea şi ca majorările să se facă retroactiv, din octombrie 2008, aceasta fiind şi promisiunea făcută de reprezentanţii PSD înainte de alegeri. Profesorii mai au de primit, după creşterile salariale acordate de guvernul Tăriceanu, majorări de 33% în sistemul preuniversitar, şi de 50% pentru cei din învăţământul superior.

Recent, nemulţumirile sindicaliştilor din Educaţie au vizat şi modificările la programa şcolară iniţiate de ministrul de resort, Ecaterina Andronescu. "Am criticat încă de la început modalitatea în care ministrul Ecaterina Andronescu a promovat ordinele privind planurile cadru (prin ordin de ministru - n.r.). Însă, am hotărât de comun acord să discutăm aceste ordine, pentru că ele priveau interesul membrilor de sindicat pe care ne-am angajat să îi reprezentăm, reuşind corectarea şi ameliorarea acestor faţă de propunerea inţială a ministerului", se precizează într-un comunicat comun al FSLI şi al Federaţiei Educaţiei Naţionale (FEN). Cele mai criticate modificări sunt reducerea numărului de ore la Educaţie Fizică, Informatică şi Limbi străine, precum şi scoaterea materiei Logică din programa şcolară de liceu.