Sindicaliştii din Cercetare au pichetat, pentru a doua zi, sediul Parlamentului
Sindicaliştii din cercetare au pichetat, pentru a doua zi, sediul Parlamentului României, în cadrul protestului organizat de Federaţa Sindicatelor Lucrătorilor din Cercetare Proiectare din România (FSLCPR) pentru a primi mai mulţi bani de la bugetul de stat.
Cercetătorii organizează aceste marşuri de protest şi pichete pentru a primi mai mulţi bani de la bugetul de stat, în condiţiile în care proiectul de buget pe acest an prevede alocarea a 0,19% din PIB, faţă de 0,54% în 2008. Mai mult, se va organiza un "pichet comando", ceea ce înseamnă că o parte din membrii FSLCPR vor fi oricând disponibili să prezinte Parlamentului motivele pentru care cer un buget mai mare.
"Este inadmisibil ce se întâmplă cu cercetarea, avem oricum fonduri foarte puţine. Chiar şi anul trecut când aveam 0,54% din PIB, tot aveam cele mai puţine fonduri de stat din Europa. Acum ni se alocă 0,19%, ceea ce înseamnă că nu vom mai putea plăti facturile achiziţiilor prevăzute în proiectele pe care le avem în derulare", a precizat, săptămâna trecută, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Lucrătorilor din Cercetare Proiectare din România (FSLCPR), Radu Minea.
Preşedintele FSLCPR subliniază că, prin alocarea unor fonduri de 0,19% din PIB, se încalcă legea 324/2003, care stipulează că Cercetarea va trebui să primească de la bugetul de stat sume care se asigure o creştere graduală a veniturilor, astfel încât, în 2010 să primească 1% din PIB. Creşterea respectivă a fost susţinută până anul trecut, când ajunsese la 0,54% din PIB, de la 0,13% din PIB în 2003.
Mai multe articole despre:
buget
sindicalişti
protest
miting
cercetare
sindicat
Palatul Parlamentului
pichet