Sindicaliştii de la Plopeni Prahova au protestat în Capitală
Sindicatul SITECO PLOPENI, din cadrul Uzinei Mecanice Plopeni Prahova, afiliat la Federaţia Naţională Sindicală "Solidaritatea Metal", membră a CNS "Cartel ALFA" a organizat pe 22 şi 23 octombrie un protest în Capitală.
Sindicaliştii au spus că la Uzina Mecanică din Plopeni, unde altădată se fabricau produse de uz militar, astăzi se mai produc doar role pentru rulmenţi. Din cei 11.000 de angajaţi ai uzinei, acum mai sunt doar 240.
Unul dintre motivele pentru care uzina se află acum în blocaj, potrivit sindicaliştilor, îl reprezintă faptul că, fost secretar al primăriei locale, membru PD-L, directorul Marian Iordache a fost numit politic de către Ministerul Economiei.
Federaţia Naţională "Solidaritatea Metal" şi Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel ALFA" au fost solidare cu acţiunile sindicaliştilor de la Plopeni. "Dezaprobăm acţiunile conducerii Uzinei Mecanice Plopeni, sprijinim toate manifestaţiile de protest ale Sindicatului SITECO din cadrul întreprinderii şi cerem Ministerului Economiei să intervină pentru deblocarea situaţiei" – Bogdan Iuliu Hossu, Preşedintele CNS "Cartel ALFA".
Mai multe articole despre:
sindicalişti
uzina
protest
Bucureşti
capitală
director
Cartel Alfa
sindicat
politic
PDL