Silviu Sergiu: O înfrângere cât o victorie pentru Băsescu
Silviu Sergiu: "Succesorul lui Virgil Ardelean în fruntea 'Doi ş'un sfert' va fi 'omul PSD'. Cel puţin în percepţia publică, ce contează mult în politică".
Gabriel Oprea şi-a dat demisia din funcţia de ministru de interne. Astfel, premierul Emil Boc a fost scutit de a-l umili public, semnând decretul de revocare din funcţie, pe cel considerat a fi unul dintre "caii troieni" ai PDL în PSD. Încet-încet, lucrurile vor reintra în normal. Cel puţin o vreme... PSD va găsi un alt ministru de interne, iar acesta îl va schimba pe Virgil Ardelean, bănuit a fi spion în solda duşmanului, din fruntea "Doi ş'un sfert". Mă aştept ca mazilirea lui Ardelean să fie rapidă şi fără dureri. Schimbarea acestuia intră în atribuţiile exclusive ale viitorului ministru.