MENIU

Silviu Sergiu: Interlopii vin la putere în România

Foto: Evenimentul Zilei

Politica a coborât în stradă. Nu este mai aproape de oameni. Falia dintre politicieni şi alegători nu s-a restrâns. Politica a coborât în cartiere, în mijlocul interlopilor care se visează demnitari ai statului. De la instalarea guvernului PDL-PSD, două personaje dubioase, eufemistic vorbind, au fost la un pas să pună mâna pe funcţii importante. Ambii pretendenţi sunt acuzaţi de strânse legături cu lumea interlopă. Deşi justiţia nu i-a dovedit deocamdată, faptele lor de vitejie în straturile sociale periferice sunt de notorietate.

Primul a fost PSD-istul Mincu Silvestru, propus prim-adjunct al ministrului de interne. Din această postură, el ar fi controlat serviciul secret al ministerului. Implicit, ar fi supravegheat îndeaproape afacerile lumii interlope, exercitând un control direct asupra resurselor financiare ale acesteia. Acuzat de un lung şir de fapte de corupţie, Mincu Silvestru este cunoscut drept un apropiat al celebrilor capi ai lumii interlope, Fane Căpăţână şi fraţii Nuţu şi Sile Cămătaru.

Al doilea este Constantin Iancu, botezat „Dom’ Costel” de „Evenimentul zilei”, căruia PDL i-a dat şefia Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare (ANIF). Anchetat în 2006 pentru sechestrare de persoane şi ameninţare, cariera lui politică a fost brusc curmată de dezvăluirile colegilor mei de la departamentul Investigaţii.

 

Citeşte mai mult în Evenimentul Zilei

Mai multe articole despre:
PSD ANIF PD-L