Silvio Berlusconi va fi acuzat la CEDO pentru declaraţii sexiste
O deputată şi o europarlamentară de stânga din Italia au anunţat vineri că vor depune plângere la Curtea Europeană de la Strabourg împotriva premierului Silvio Berlusconi, pe care îl acuză de declaraţii sexiste, relatează AFP.
"Depunem plângere împotriva lui Silvio Berlusconi pentru încălcarea
articolelor 8 şi 14 din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului,
din cauza declaraţiilor sale repetate în care nu a respectat demnitatea
femeilor", au declarat într-un comunicat comun deputata democrată Anna
Paola Concia şi europarlamentara Donata Gottardi. Plângerea va fi depusă luni, potrivit lui Concia.
"Berlusconi nu a respectat în repetate rânduri deminitatea femeilor", a
subliniat ea, evocând gluma privind "fetele frumoase italiene" atunci
când a vorbit de violuri, la sfârşitul lunii ianuarie şi sugestia făcut
în primăvară unei studente sărace de a se căsători cu un milionar.
Deputata a amintit şi gluma pe care a spus-o marţi Berlusconi în faţa
preşedintelui francez Nicolas Sarkozy. În timp ce Sarkozy vorbea presei
despre bilanţul unui summit francezo-italian, Berlusconi i-ar fi spus
în şoaptă: "Eu ţi-am dat-o pe soţia ta", fărcând aluzie la originile
italiene ale Carlei Bruni-Sarkozy, potrivit presei locale.
"A fost vorba de gafe. Berlusconi nu este un cetăţean obişnuit şi nu se poate exprima astfel", a subliniat ea