MENIU

Sichitiu: Dacă se aduce un rând scris de mine pentru Securitate, mă spânzur în Piaţa Revoluţiei

Foto: NewsIn

Directorul general al Rapidului, Grigore Sichitiu, a declarat, marţi, că nu a avut nicio legătură cu fosta Securitate, aşa cum presa a relatat, şi este foarte liniştit în privinţa viitorului său, pentru că nu are nimic de ascuns, informează site-ul giuleştenilor.

"Mă simt foarte liniştit, pentru că nu am avut nicio implicare la fosta Securitate. Dacă cineva aduce drept dovadă un singur rând scris de mine pentru Securitate, mă spânzur în Piaţa Revoluţiei. Nu credeam că a învăţa o limbă străină, a participa la programe de dezvoltare a fotbalului înseamnă a deveni un obiectiv folosit fără ştirea mea. Trebuie să se ştie că sunt singurul conducător din fotbal anchetat şi dat afară pentru că mi-a rămas un sportiv în străinătate. Dacă aş fi colaborat cu ei, m-ar fi dat afară. Tocmai că nu, de aceea am fost şi executat", a spus Sichitiu, care a precizat că miercuri va organiza o conferinţă de presă pentru a clarifica mai multe probleme.

Oficialul Rapidului a subliniat că nu a fost niciodată la tribunal, iar dacă i s-a fabricat un dosar penal, se poate face orice. În ceea ce o priveşte pe soţia sa, Sichitiu a precizat că aceasta a lucra la Paşapoarte, pentru că a reuşit să îşi "aranjeze acest lucru" şi nu pentru că ar fi colaborat cu Securitatea.

Presa centrală a scris marţi că Grigore Sichitiu a fost colaborator al fostei Securităţi, numele său fiind semnalat în arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. În ultimul timp, presa a scris despre maiu mulţi oameni de fotbal că ar fi colaborat cu Securitatea, printre aceştia numărându-se Gică Popescu sau Alexandru Boc.
Mai multe articole despre:
Securitate turnător Grigore Sichitiu