MENIU

Sfârşit de săptămână negru pentru piaţa financiară din Statele Unite: nouă bănci regionale închise

Foto: Realitatea TV

Weekend negru pentru piaţa financiară din Statele Unite. A început vineri, când autorităţile americane de reglementare au închis nouă bănci regionale şi s-a încheiat duminică cu un faliment răsunător, cel al CIT Group.

De la începutul anului, peste 100 de bănci din Statele Unite au fost nevoite să îşi închidă activitatea. CIT Group şi-a depus duminică cererea de faliment la tribunalul din New York. Sub protecţia legii falimentului, instituţia financiară, cu o vechime de peste un secol pe piaţa americană, va avea posibilitatea să se reorganizeze.

Grupul era specializat în finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii. În acest moment datoriile se ridică la 65 de miliarde de dolari, acumulate pe fondul crizei financiare şi a recesiunii. Falimentul, intervenit la doar câteva luni după cel al constructorului de automobile General Motors, nu afectează şi subsidiarele CIT Group.

Mai multe articole despre:
bănci Statele Unite finanţare reorganizare faliment