MENIU

Sezonul de ski în Austria s-a deschis mai devreme cu o lună

Foto: app-reisenauer.at

Staţiunile de ski din Austria au fost nevoite să deschidă sezonul în week-end, mai repede cu o lună decât de obicei, din cauza zăpezii neaşteptate care a căzut săptămâna trecută.

Staţiunea austriacă Planai din Stiria s-a deschis sâmbătă, cu două săptămâni mai devreme decât oricând.

\"A căzut zăpadă de jumătate de metru pe pârtii, iar temperaturile scăzute ne permit să folosim tunurile de zăpadă,\" a declarat directorul unui complex turistic, Ernst Trummer.

În staţiunea Moelltaler, zăpada atingea un metru şi jumătate, la Dienten, mai bine de un metru, ca şi la Stubaier, Pitztaler Gletscher şi Hochkoenig.

Vremea neaşteptată va aduce profituri agenţiilor de turism din Europa, care pot oferi sejururi pentru vacanţă şcolară de la jumătatea semestrului.

Staţiunea Turracher Hoehe s-a redeschis parţial în week-end, precum şi Semmering, aflată la doar 30 minute cu maşina de Viena, se va deschide săptămâna aceasta, cu o lună mai devreme decât de obicei.

Cu o săptămână înainte ca Austria să fie acoperită cu zăpadă, au fost înregistrate temperature de 30 de grade Celsius în capitala Viena.

Meteorologul Helga Kromp-Kolb a explicat:

\"Pentru că temperaturile au crescut, din cauza încălzirii globale, vom  avea şi mai multe fluctuaţii extreme, precum aceasta. Extremele vor deveni din ce în ce mai obişnuite. Frigul puternic înregistrat acum arată că au loc schimbări mari ale climatului. Trecerea bruscă de la vară la iarnă va deveni din ce în ce mai obişnuită – aproape nu va mai exista toamnă. De asemenea, se aşteaptă ca şi primăvara să fie mai scurtă, din cauza modificărilor climatice \".

Mai multe articole despre:
Austria zăpadă ski staţiune