Sever Voinescu, despre filmuleţul cu Băsescu: Filmare dubioasă, neclară, lansată pe ecranele televiziunilor mogulilor în scop electoral
Filmuleţul în care apare candidatul Traian Băsescu, în 2004, când ar fi lovit cu palma un băiat a fost prezentat de televiziunile mogulilor în scop electoral, a declarat purtătorul de cuvânt al candidatului PD-L. \"Imaginile prezentate public sunt serios şi deliberat alterate\", a mai spus Sever Voinescu.
Sever Voinescu a calificat difuzarea imaginilor drept \"o diversiune lansată pentru a deturna campania electorală de la miza dezbaterilor\". Purtătorul de cuvânt al candidatului Traian Băsescu a anunţat că acesta nu se va abate de la programul electoral, aşteptându-l pe Mircea Geoană la dezbaterile la care a fost invitat, şi anume luni şi vineri la TVR, miercuri la Antena 3 şi joi la PRO TV.
\"Am ajuns să discutăm despre o filmare dubioasă, neclară lansată pe ecranele televiziunilor mogulilor în evident scop electoral. În ceea ce ne priveşte nu ne vom abate de la programul nostru de campanie\", a anunţat purtătorul de cuvânt al candidatului Băsescu.
Voinescu a ţinut să reamintească faptul că \"preşedintele nu a lovit niciodată un copil\", iar acuzaţia pe care Dinu Patriciu o aduce preşedintelui Traian Băsescu nu a fost confirmată până acum de niciunul dintre martorii oculari identificaţi uşor după filmare.
\"Această filmare a fost făcută cu unicul scop de al opri pe domnul Traian Băsescu în cursa de a obţine al doilea mandat (...) Românii vor răspunde la urne, pe 6 decembrie, numele preşedintelui\", a conchis Voinescu.
Cotidianul \"Gardianul\" a postat joi seara pe site-ul său un filmuleţ în care preşedintele Băsescu se află pe o scenă, la o manifestare electorală, despre care se spune că ar fi la Ploieşti, în 2004, iar imaginile arată că ar lovi un copil. Miercuri, la Realitatea TV, omul de afaceri Dinu Patriciu a povestit pentru prima dată despre acest incident.