Sergiu Nicolaescu a început filmările la a doua comedie din cariera sa, Poker
După un an de la ultimul său proiect, “Carol I”, Sergiu Nicolaescu s-a reîntors pe platourile de filmare. Din distribuţia noului său film fac parte Jojo şi Horaţiu Malaele.
Produs de MediaPro Pictures, “Poker” este povestea unor prieteni ale căror destine se intersectează în copilarie şi pe care, odată ajunşi la maturitate, filmul îi prezintă întruchipând tipologii reprezentative pentru societatea românescă actuală: politicianul veros, mafiotul care îşi doreşte, prin orice mijloace, să acceadă în politică sau medicul fără conştiinţă, informează un comunicat de presă al companiei.
Scenariul a fost scris de Adrian Lustig şi este o adaptare a piesei de teatru care se joacă de mai bine de cinci ani la Teatrul de Comedie. De altfel, Nicolaescu a păstrat şi o parte din distribuţia spectacolului, mai exact pe Vladimir Găitan, în rolul lui Horia, un chirurg estetician de succes, pe Valentin Teodosiu, în rolul senatorului Claudiu, dar şi pe Jojo, în rolul principal feminin – Monica, fosta prostituată ridicată la rangul de amantă oficială a senatorului. Acestora li se alătură Horaţiu Malaele, în rolul lui Titel, şeful unui clan mafiot, şi Ion Riţiu, care îl interpreteaza pe Marcel, ajuns la maturitate “milionar in America”.
“Poker “ a fost unul dintre scenariile câştigătoare în sesiunea noiembrie – decembrie 2007 a concursului CNC, dar Nicolaescu crede că subiectul e la fel de actual. Marele său regret este că filmarile au început puţin prea târziu pentru a mai putea fi lansat înainte de alegerile prezidenţiale din noiembrie, aşa cum îşi planificase iniţial.
Prima zi de filmare a debutat în Studiourile MediaPro de la Buftea, cu câteva secvenţe din timpul Revoluţiei din Democratistan, iar asemănările cu anumite imagini, binecunoscute publicului, de la Revoluţia din 1989, nu sunt întâmplătoare
Filmările vor dura patru săptămâni, iar lansarea este programată în primăvara anului viitor.
Mai multe articole despre:
film
regizor
poker
cinematografie
Sergiu Nicolaescu
Carol I
Jojo
studiouri