MENIU

Sergiu Andon vine la Parlament cu Trabantul, iar Viorel Hrebenciuc nu are maşină, potrivit declaraţiilor de avere

Foto: utile.ro

Mulţi parlamentari se bazează doar pe maşina de serviciu şi nu au una personală, precum Cezar Preda, Sulfina Barbu, Viorel Hrebenciuc, Eugen Nicolăescu, Tudor Chiuariu, Mihai Voicu, Crin Antonescu, Ioan Ghişe, Puiu Haşotti, Şerban Mihăilescu, Ilie Sârbu, Cristian Ţopescu, Varujan Vosganian iar alţii vin la Parlament cu Trabantul, ca Sergiu Andon, sau cu motocicleta ca Dan Voiculescu.

Parlamentarii români nu sunt prea bogaţi, dacă ar fi să ne luăm după declaraţiile lor de avere. Peste 20 de aleşi nu au nici măcar maşini. Printre ei sunt şi parlamentari cu ştate vechi, care au trecut prin mai multe legislaturi.

Maşina autohtonă, Loganul se regăseşte în garajele unor parlamentari ca Gheorghe Hogea, Stan Nicolae sau Cristian Dumitrescu. Bătrâna Dacie nu şi-a pierdut încă farmecul şi utilitatea, chiar dacă, în unele cazuri, e dublată şi de câte o achiziţie străină, de ultimă oră, iar Gheorghe Albu, Valeriu Tabără şi Anghel Stanciu nu au dus la fier vechi încă Daciile din garaj.

Inedit, dar maşini precum Cielo, Matiz sau Tico încă se regăsesc pe lista autoturismelor deţinute de câţiva deputaţi.

Totuşi, cele mai populare mărci de maşini printre demnitari sunt Mercedes, Volskwagen, Peugeot sau Renault.

Deputatul Doru Leşe are o colecţie interesantă de automobile. Un Trabant, un Cielo şi o Dacie Super Nova. În schimb, Iosif Blaga se laudă cu o maşină rară - Daihatsu Ferozo, iar Sergiu Andon e fericitul posesor al unui Trabant.

Parlamentarii pasionaţi de automobile se numără pe degete. Mircea Lubanovici se laudă cu două Lexus şi un Mercedes, iar Călin Popescu Tăriceanu, cu 3 Citroen, un Fiat şi un ARO din 74.

Relu Fenechiu are şi el o colecţie impresionantă. Un Mercedes, o Honda, un Hyundai şi un Volkswagen, iar Ilie Morega şi Dumitru Chiriţă au rămas fideli unui autoturism Lada din 78.

Dan Voiculescu spune că nu are nicio maşină, în schimb, deţine o motocicletă. 

Proaspătul senator, Sergiu Nicolaescu, nu are maşină, dar are o remorcă. Teodor Meleşcanu are un IMS din 65, un Aro din 2000 şi un Audi din 2006.

Sunt însă şi câţiva parlamentari care au o pasiune certă pentru automobile. Mircea Diaconu are patru maşini, iar Anghel Iordănescu are în garaj o mini-colecţie, un Audi Q7, un BMW X5 şi o Kia Sorento.

Mai multe articole despre:
parlament maşini Trabant tico declaraţii avere Lada