MENIU

Serghei Gribenco a fost amendat de poliţie de două ori, în timp ce era dat în urmărire generală

FOTO: Realitatea.NET

Dezvăluiri incendiare despre Serghei Gribenco, cel de-al doilea suspect în cazul jafului armat de la Braşov. Dat în urmărire generală încă din 2003, Gribenco s-a întâlnit de cel puţin două ori cu poliţiştii de la brigada rutieră.

O atestă cele două amenzi rutiere înregistrate pe numele său la Serviciul de Taxe şi Impozite al primăriei din Cluj Napoca. Prima dintre amenzi datează din 2 aprilie 2007 şi a fost emisă de Poliţia Braşov, iar cea de-a doua a venit de la Poliţia Câmpina, pe 11 iulie 2008.

Documentele, a căror valoare totală este de 256 de lei, sunt înregistrate pe numele lui Serghei Gribenco, la adresa din strada Aurel Vlaicu, din Cluj-Napoca. Basarabeanul era dat în urmărire din 2003 pentru că se sustrăgea executării unei pedepse de patru ani şi şase luni de închisoare pentru furt şi înşelăciune. 

"Sunt înregistrate două amenzi, neplătite, fiind cu domiciliul în Cluj-Napoca au venit la noi. Una din 2007, n-aş mai putea să vă spun în ce lună, şi una din 2008. El la Cluj-Napoca nu apare ca având bunuri mobile, respectiv vehicul pentru care să plătească impozit. Asta nu însemnaă că el nu-l are", a declarat Raimonda Boian, purtătorul de cuvânt la Primăria Cluj-Napoca.

"În momentul în care se intră în teren sau în serviciu mai precis orice poliţist este instruit cu privire la omenii care sunt urmăriţi general. Fiecare agent de poliţie are un carnet personal în care sunt trecute aceste persoane. Pe parcurs instruirii sunt revocate cele deja reţinute, altele sunt date în urmărire", a afirmat Lucian Diniţă, Comisar şef la Poliţia Rutieră.