Senatorii şi-au luat deja vacanţă electorală pentru săptămâna viitoare
Bate vânt de vacanţă electorală în Parlament. Alegerile se apropie, iar senatorii şi deputaţii trebuie să pună umărul la treabă în circumscripţiile unde au fost aleşi. Priorităţile legislative, Guvernul Negoiţă şi legile restante mai pot aştepta. Senatorii şi-au luat deja, oficial, vacanţă electorală pentru săptămâna viitoare.
Totuşi, preşedintele Senatului, Mircea Geoană, spune că luni va convoca Birourile Permanente în vederea programării procedurilor pentru Guvernul Negoiţă.
Senatorii au 80 de legi care ar trebui votate până la alegeri, altfel vor fi adoptate tacit, fără dezbatere. Interesul candidaţilor la prezidenţiale pe care-i reprezintă cântăreşte, însă, mai mult. Aşa că aleşii au decis ca săptămâna viitoare să nu vină deloc la Parlament.
În condiţiile în care Parlamentul va fi în vacanţă săptămâna viitoare, Guvernul Negoiţă nici nu poate spera că va primi votul în comisii sau plen, până la alegeri. Şi asta, pentru că nu va fi nimeni la Parlament ca să se voteze calendarul audierii miniştrilor.
Mai multe articole despre:
parlament
senatori
guvern
Mircea Geoană
miniştri
audieri
vacanţă
Liviu Negoiţă