Senatorii jurişti modifică OUG privind suspendarea permiselor auto obţinute fraudulos
Senatorii jurişti au decis ca permisele auto obţinute fraudulos să poată fi suspendate doar prin hotărârea instanţei judecătoreşti, după sesizarea acesteia de către autoritatea emitentă, în acest caz prefectul, în textul original al OUG prefectul avea dreptul să suspende permisele.
Amendamentul admis al senatorilor Cseke Attila şi Florin Andrei dispune ca instanţa sesizată cu judecarea fondului cauzei să se pronunţe şi asupra suspendării permisului de conducere.
În textul iniţial al OUG, Prefectura, ca autoritate emitentă, putea suspenda permisul auto al unui suspect de fraudă înaintea unei decizii a instanţei. Prin acest lucru, se încălca prezumţia de nevinovăţie, au susţinut senatorii. "Trebuia să se sesizeze instanţa, după care prefectul putea să emită ordinul, deci cel puţin paralel odată cu sesizarea(...) Schimbarea este că se sesizează şi în urgenţă şi, în cinci zile, poate să spună instanţă, într-adevăr: ăsta trebuie suspendat", a explicat senatorul Cseke Attila.
Proiectul de lege urmează a fi dezbătut în plenul Senatului, acesta fiind prima cameră sesizată.