MENIU

Semnal de alarmă tras de un expert în sănătate. Agențiile de turism ar trebui să-i informeze pe clienți asupra destinațiilor de risc privind bolile tropicale

Bolile tropicale sunt un risc aproape neglijat când vine vorba de vacanțe

Un expert în politici de sănătate publică este de părere că atât turiștii, cât și agențiile de specialitate ar trebui să trateze mult mai serios riscurile de contaminare cu boli tropicale, în timpul vacanțelor. Ioana Stăncel consideră că este ”îngrijorătoare” lipsa educației sanitare a celor care merg în astfel de zone şi se expun unor riscuri de contaminare ce pot fi prevenite fie prin tratament profilactic, fie prin vaccinare.

”Avem repelenţi pentru insecte pe care trebuie să le aplice fiecare persoană pe piele, avem conduită pentru acoperirea tegumentelor, să evite expunerea în mediul exterior dimineaţa foarte devreme şi seara, să folosească plasele la locuri de cazare. Persoanele care îşi pot permite o astfel de vacanţă îşi pot permite şi astfel de profilaxii, dar trebuie să fie informaţi”, a afirmat Ioana Stăncel, miercuri seară, la un post TV specializat pe probleme de sănătate, citat de news.ro.
 
Ea a explicat că în unele dintre statele tropicale obţinerea vizei este condiţionată de carnetul de vaccinări. În România, cel care trebuie să prescrie tratamentul profilactic este medicul specialist, nu farmacistul. 
 
”Prescripţia şi tratamentul trebuie făcut de către specialist. În unele aeroporturi internaţionale mari, şi farmaciştii pot face aceste prescripţii, pentru că sunt familiarizaţi. Însă în România, cei care călătoresc în astfel de ţări e bine să se adreseze medicului specialist”, a afirmat medicul. 
 
Aceasta mai consideră că ”agenţiile de turism au o obligaţie etică, morală, să informeze toţi beneficiarii serviciilor lor asupra acestor riscuri”, a adăugat expertul în politici de sănătate.
 
Ea a spus că ”nici ca timp, nici costuri” realizarea acestor tratamente nu implică foarte mult.
 

Avertizarea vine după ce 4 cazuri de malarie au fost înregistrate în ultima lună la Spitalul Victor Babeş. Pacienții au călătorit anterior în Zanzibar

Mai multe articole despre:
turism boli tropicale risc avertizare expert sanatate