MENIU

Şeful STS, Marcel Opriş, i-a \"bruiat\" pe ziariştii prezenţi la Senat. VEZI VIDEO

Marcel Opriş
Şeful STS a fost deranjat de întrebările reporterilor

Şeful Serviciului de Telecomunicaţii speciale a fost protagonistul unui moment tensionat joi la Senat. S-a întâmplat chiar înainte de audierile de la Comisia de Apărare. Marcel Opriş a fost deranjat de întrebările ziariştilor.

Enervat, directorul STS i-a împins microfonul jurnalistei de la Realitatea TV, iar altui ziarist i-a reproşat o postare pe blog. \"Cere-mi voie ca să-mi pui microfonul în faţă\", i-a spus Opriş unui reporter în timp ce îi împingea microfonul.

Şeful Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Marcel Opriş, a fost audiat de Comisia de Apărare a Senatului. Liberalii au susţinut că Serviciul de Telecomunicaţii Speciale ar fi fost implicat în furnizarea informaţiilor folosite de PD-L pentru numărătoarea paralelă a voturilor.

La finalul audierilor, Opriş a afirmat că STS-ul nu a fost implicat în niciun fel în operaţiuni de fraudare a alegerilor prezidenţiale.

Mai multe articole despre:
PNL fraudă audiere voturi STS PD-L Marcel Opriş