Şeful STS a fost audiat în legătură cu acuzaţiile de fraudare a alegerilor
Şeful Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Marcel Opriş, a fost audiat, joi, la Comisia de Apărare a Senatului. Social-democraţii şi liberalii au susţinut că acest serviciu ar fi pus la dispoziţia PD-L reţeaua instituţiei pentru numărătoarea paralelă a voturilor.
Liberalii, prin vocea senatorului Dan Radu Ruşanu, au susţinut că STS ar fi fost implicat în furnizarea informaţiilor folosite de PD-L pentru numărătoarea paralelă a voturilor în noaptea de duminică spre luni.
Mai mult, democrat-liberalii sunt acuzaţi că, prin intermediul reţelei de telefonie STS, s-ar fi transmit sms-uri în ziua alegerilor prin care candidatul susţinut de PD-L, Traian Băsescu, era dat drept câştigătorul alegerilor prezidenţiale.
Scandalul are ca punct de plecare sistemul folosit de PD-L în ziua alegerilor, pentru numărarea paralelă a voturilor. Democrat-liberalii, dar şi şeful STS au dezminţit, însă, acest lucru.
Şeful STS, Marcel Opriş, a explicat că sistemul de colectare a datelor funcţionează din anul 2007 şi este utilizat de Biroul Electoral Central în alegeri. Generalul Marcel Opriş a precizat că este exclus să se fi dat acces vreunui partid politic la acest sistem.
\"Am primit inclusiv declaraţii ale unor persoane care certifică unele lucruri care s-au întâmplat în secţiile de votare şi am dorit să avem o discuţie cu directorul STS tocmai pentru a clarifica aceste aspecte\", a spus liberalul Teodor Meleşcanu, înainte de începerea audierilor.
Meleşcanu susţine că au un dosar cu declaraţiile unor persoane care au folosit telefoanele, deşi nu erau neapărat şefii secţiilor de votare.
\"Principala noastră preocupare este aceea ca aceste lucruri să nu se mai întâmple pe viitor\", a încheiat Meleşcanu.