Şeful Consiliului Superior al Magistraturii lansează un nou atac la adresa Ministerului Justiţiei
Într-o scrisoare deschisă adresată magistraţilor, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Virgil Andrieş, acuză Ministerul Justiţiei că "într-o manieră complet lipsită de transparenţă", intenţionează să modifice legile pentru organizarea şi funcţionarea sistemului judiciar.
Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii susţine faptul că iniţiativele Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti sunt "promovate într-o manieră ocultă", fără consultarea principalelor instituţii pe care se întemeiază buna funcţionare a sistemului judiciar - instanţele şi parchetele.
Potrivit CSM, acest mod de lucru al Ministerului Justiţiei ar mai reflecta ar reflecta "atitudinea tot mai accentuată a reprezentanţilor acestei instituţii de a colabora cu autoritatea judecătorească doar la nivel declarativ, în timp ce acţiunile concrete reflectă derapaje serioase de la scopurile clamate, privind eficientizarea sistemului judiciar şi garantarea independenţei justiţiei".Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii a mai ţinut să acuze "atitudinea de pasivitate (la nivelul faptelor, nu al vorbelor) cu privire la promovarea unor acţiuni eficiente în vederea eliminării discriminărilor şi discrepanţelor existente la nivelul salarizării judecătorilor", precum şi poziţiile publice, "uneori lipsite de fermitate, uneori de-a dreptul inadmisibile" privind legitimitatea drepturilor câştigate în instanţă de un număr important de judecători şi procurori.
"Aceeaşi atitudine de pasivitate a caracterizat poziţia Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti faţă de trecerea veniturilor din taxele judiciare de timbru la bugetele locale, situaţie care a făcut ca nici măcar o parte din aceste sume să nu fie folosite pentru finanţarea sistemului judiciar. Cred că nu sunt necesare comentarii asupra declaraţiei celui mai înalt reprezentant al acestuia în sensul că instanţele ar trebui să se adreseze primăriilor pentru a solicita aceste sume", susţine Virgil Andrieş în scrisoarea deschisă adresată judecătorilor şi procurorilor.
Şeful CSM susţine, mai mult, că în contextul viitorului Raport de ţară întocmit de către Comisia Europeană în contextul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti ar fi adoptat o atitudine "concurenţială", preocupându-se de a se prezenta public ca unicul organ activ şi reformator al sistemului judiciar, prin opoziţie cu caracterul ultraconservator şi ineficient al tuturor celorlalte.
"O astfel de poziţie nu poate fi decât în dauna identificării şi implementării rapide a reformelor de fond de care justiţia are nevoie. Problemele justiţiei nu constituie obiectiv de întrecere între instituţii, iar caracterul lor profund şi cronic - supraîncărcarea, subfinanţarea etc. - presupun pentru rezolvare tocmai o atitudine de cooperare", spune Virgil Andrieş.