Şeful Biroului de ordine publică de la Secţia 22 Poliţie, arestat pentru trafic de influenţă
Şeful Biroului de ordine publică de la Secţia 22 Poliţie, Petre Cătălin Crâng, a fost arestat preventiv pentru trafic de influenţă, fiind cercetat, de procurorii DNA, alături de subofiţerul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Florin Pricoapsă, informează DNA.
"Din ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat că, la data de 18 martie 2009, ofiţerul de poliţie judiciară Petre Crâng a primit de la un denunţător suma de 2.300 de euro asigurându-l că, în schimbul banilor, îşi va folosi influenţa asupra unor persoane din conducerea Inspectoratului General al Poliţiei Române şi al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, pentru a obţine toate aprobările necesare transferului denunţătorului din structurile ultimei instituţii. în cadrul Poliţiei. În demersul său, Petre Crâng a fost ajutat în mod nemijlocit de Florin Pricoapsă", se arată într-un comunicat de presă al DNA.
Ofiţerul a fost prins în flagrant după ce a primit de la denunţător suma de 2.300 de euro.
La data de 20 martie 2009, atât Crâng cât şi Pricoapsă au fost reţinuţi de procurorii anticorupţie pe o perioadă de 24 de ore, iar, la aceeaşi dată, Curtea de Apel Bucureşti a dispus arestarea preventivă a acestora pe o perioadă de 29 de zile.
La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofiţeri din cadrul MAI - Direcţia Generală Anticorupţie.Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.