MENIU

Şefii Camerei Deputaţilor au aprobat salariul reprezentantului la PE, fără să îl cunoască pe beneficiarul acestei sume

Foto: RTV

Misterul funcţionarului care reprezintă Camera Deputaţilor la Parlamentul European s-a elucidat. Daniela Filipescu, pe care cei din conducerea camerei susţin că nu o cunosc, dar o plătesc, a făcut precizări pentru Realitatea TV. Nici vorbă să primească 4.000 de euro pe lună, cum s-a discutat în şedinţa Biroului Permanent, spune ea. Cât despre activitatea sa la Bruxelles, Daniela Filipescu susţine că deputaţii nu cunosc circulaţia hârtiilor în Parlamentul României.

Daniela Filipescu precizează că primeşte doar un salariu de 910 euro pe lună şi 1.500 de euro pentru decontarea chiriei.

''Biroul permanent ştie exact ce fac pentru că primeşte 2-3 invitaţii în fiecare săptămână care vin prin intermediul meu sau sunt obţinute de mine. Ceea ce mi se decontează e un apartament nemobilat la capătul Bruxelles-ului. Asta plăteşte Camera Deputaţilor. N-a plătit niciodată 4.000 de euro, telefoane, asigurări de sănătate sau comunicaţii'', a declarat Daniela Filipescu.

În şedinţa de luni, membrii Biroului permament au pierdut minute bune întrebându-se unii pe alţii cine este şi ce face funcţionarul trimis la Parlamentul European, pentru care ei trebuie să aprobe un plafon de 4.000 de euro sumă forfetară. Singurul care ştia mai multe despre cazul discutat a fost Bogdan Olteanu, cel care, în 2007, a numit-o pe Daniela Filipescu în această funcţie.

Potrivit direcţiei pentru relaţii publice a Camerei Deputaţilor, funcţia de reprezentant permanent al Camerei Deputaţilor pe lângă Parlamentul European a fost înfiinţată în 2007, iar ocupantul postului are statutul de funcţionar public.

Conducerea Camerei mai spune că suma de 4.000 de euro nu reprezintă salariul acestui funcţionar, ci o sumă forfetară care nu se achită în avans şi pentru care se cer documente justificative. Camera Deputaţilor mai arată că, până acum, suma medie forfetară a fost de 1600 euro/lună.