Sediul PD-L: Să o i-o dăm lui Geoană, să i-o dăm în bot!
În curtea din Modrogan, pedeliştii au pus în boxe un nou şlagăr electoral: \"Să i-o dăm, să i-o dăm, să i-o dăm lui Geoană-n bot!\".
Pedeliştii şi-au diversificat repertoriul muzical de partid. Duminică seară, la sediul din Modrogan 22, democrat-liberalii au introdus un nou hit în playlist.
După ce ,în urmă cu două săptămâni, au exasperat presa – singura care a stat toată ziua la partid, în absenţa liderilor – cu imnul partidului – \"Verde-nrourat\", portocalii au pus în boxele uriaşe din curte şi un cântec electoral al cărui refren este cât se poate de sugestiv: \"Să i-o dăm lui Geoană, să i-o dăm în bot!\", o adaptare după o melodie internaţională.
În curte tronează un uriaş brad împodobit, amplasat între cele patru monitoare pe care să fie urmărite primele rezultate estimate. Spre deosebire de data trecută când Traian Băsescu a vorbit de pe trepte, acum pedeliştii au amplasat o mică scenă de la care se aştepta să vorbească preşedintele.