Secretul protecţiei împotriva cancerului a fost descoperit
Oamenii de ştiinţă japonezi şi scoţieni susţin că au descoperit o verigă lipsă în sistemul de protecţie al celulelor împotriva cancerului, care îi vor ajuta în dezvoltarea unei metode de a preveni cancerul.
Cercetătorii au descoperit modul în care celulele ''schimbă'' gena numită p53, responsabilă de blocarea formării şi dezvoltării tumorilor, acesta devenind alternativ, fie activă, fie inactivă.
Descoperită acum 30 de ani, gena p53, are un rol vital în menţinerea sănătăţii organismului, obligând celulele bolnave să se autodistrugă sau împiedicând multiplicarea lor, în timp ce zonele afectate sunt reparate.
În jumătate dintre cazurile de cancer, această genă este fie avariată, fie inactivă, lăsând asftel cale liberă celulelor bolnave să se multiplice şi să formeze tumori canceroase.
În proiectul lor ştiinţific, cercetătorii au folosit peştele zebră pentru a descoperi modul în care gena p53 devine activă sau inactivă. Astfel, oamenii de ştiinţă au folosit un truc genetic, pentru a ''colora" peştii zebră în verde, atunci când gena devine activă.
În urma acestui studiu, ei au descoperit că gena p53 produce nu doar cunoscuta proteină p53, dar şi o alternativă a acestei proteine, cunoscută sub denumirea de izoform.
''Cunoaşterea modului în care această genă este controlată în celule este extrem de importantă, pentru că ne ajută în descoperirea unor noi metode de a preveni transformarea celulelor sănătoase în cancer'', a declarat profesorul David Lane de la Universitatea Dundee, din Scoţia, citat de bbc.co.uk.