Secretarul de stat Emilian Cutean a fost ameninţat cu moartea, în propria casă
Secretarul de stat Emilian Cutean a fost ameninţat cu moartea, în propria casă. Un bărbat a intrat în locuinţa oficialului şi l-a ameninţat, supărat că nu mai primeşte noul certificat de revoluţionar. Secretarul de stat a anunţat poliţia, care l-a audiat pe revoluţionar.
"Omul acela m-a ameninţat că o să facă moarte de om şi că mi-a demostrat
că oricând poate să intre peste mine dacă nu îi dau certificat de
revoluţionar. S-a ajuns prea departe. Ameninţări primesc din
2002 dar să intre peste mine. Un certifcat de revoluţionar atrage
după sine pe lângă drepturile pe care le aveau o sumă de bani. O
persoană primeşte 110% din salariul mediu ceea ce înseamnă 18 milioane de lei", a declarat Cutean.
Emilian Cutean a fost numit de câteva zile la conducerea
secretariatului de stat pentru problemele revoluţionarilor.
În 2007, Emilian Cutean a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru efectuare de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia sa, dar şi pentru abuz în serviciu contra intereselor publice.
Potrivit procurorilor, Cutean ar fi transferat ilegal în conturile asociaţiei sale de revoluţionari trei miliarde de lei vechi. Procesul său este în derulare.