MENIU

Secretarul de stat Anghel Andreescu din MAI şi-a depus dosarul de pensionare

Foto: gandul.info

Chestorul Anghel Andreescu, secretar de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), şi-a depus marţi dosarul de pensionare, mărind la 12 numărul chestorilor care renunţă la cariera militară după reorganizarea decisă de Dan Nica, au declarat surse din cadrul Ministerului pentru NewsIn. Noul secretar de stat pentru siguranţă şi ordine publică este Cristian Făiniş.

Potrivit surselor, în ultima perioadă de timp au fost luate o serie de decizii care nu ar fi tocmai legale, astfel că foarte mulţi dintre chestorii care au solicitat întreruperea raporturilor de muncă, adică pensionarea. Cei care au ales pensionarea au mărturisit în cercuri restrânse că reorganizăriea "a fost făcută fără consultări, la recomandarea a doi chestori" şi că pur si simplu nu sunt de acord cu deciziile ministrului Dan Nica.

Ministrul de Interne a declarat că premierul Boc a semnat numirea lui Cristian Făiniş drept secretar de stat pentru siguranţă şi ordine publică, în locul lui Anghel Andreescu, care s-a pensionat la cerere.

Potrivit lui Nica, Andreescu a cerut pensionarea, iar decizia sa a fost una personală. Nica a mai precizat că peste 40 de generali au plecat în ultima vreme din MAI.

Până acum, au cerut pensionarea fostul şef al Direcţiei Generale Audit chestorul Adrian Mitea, fostul şef al Direcţiei Generale de Informare şi Comunicare Publică, chestorul Gabriel Niţă, fostul şef al Direcţiei Generale Medicale, chestorul Mihai Marius Dan, fostul director general al Agenţiei Naţionale Antidrog, chestorul Lucian Fuică, fostul şef al Direcţiei Generale Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale, chestorul Corneliu Alexandru, fostul şef al Direcţiei Generale Management, Logistică şi Administrativ, chestorul Matei Stanciuc, fostul şef al Direcţiei Resurse Umane, chestorul Petrică Vizitiu, şeful Oficiului Român pentru Imigrări, chestorul Vasile Drăgoi, precum şi chestorul Marcel Popescu, şeful clubului sportiv Dinamo, şi generalii Daniel Georgescu şi Nicolae Popa din cadrul Jandarmeriei.

Dacă în cazul celor de mai sus, cu excepţia generalilor din Jandarmerie, motivul pensionării ar putea deriva din lipsa unui post echivalent celui deţinut până în momentul intrării în vigoare a noii organigrame şi practic o pierdere substanţială de bani, în cazul chestorului Anghel Andreescu nu se poate vorbi de aşa ceva. Postul său nu a fost modificat în niciun fel de reorganizare, fapt ce lasă să se înţeleagă că motivele depunerii dosarului sunt de altă natură.

Potrivit surselor, alte câteva zeci de ofiţeri şi subofiţeri, poate chiar sute, doresc pensionarea şi asta pentru că lipsa sporurilor le va afecta pensia.