MENIU

Sebastian Loeb a câştigat pentru a şasea oară Campionatul Mondial de Raliuri

Foto: sport24
Sebastian Loeb a făcut spectacol în Raliul Marii Britanii

Francezul este campionul absolut în WRC, el adjudecându-şi toate ediţiile, începând cu 2004. Acum l-a devansat cu un punct de Mikko Hirvonen.

Are 35 de ani şi este supranumit Michael Schumacher al Raliului. Sebastien Loeb (Citroen) se apropie de performanţa campionului german din Formula 1 care a strâns şapte titluri mondiale.

Francezul a făcut pasul decisiv spre al şaselea titlu în WRC la Cardiff, acolo unde i-a devansat pe Mikko Hirvonen (Ford Focus) şi Daniel Sordo (Citroen) şi a câştigat cursa decisivă pentru stabilirea campionului mondial. Alsacianul a fost ajutat şi de accidentul suferit de Hirvonen în a treia probă specială a cursei britanice, finlandezului sărindu-i capota, fapt care l-a întârziat aproape un minut.

La încheierea Campionatului Mondial de Raliuri, Sebastian Loeb l-a devansat cu doar punct pe Hirvonen.