MENIU

Sebastian Lăzăroiu: Punţile de comunicare cu Antonescu sunt rupte

Sebastian Lăzăroiu spune că o formulă PD-L-PSD este aproape exclusă
Declaraţie Ludovic Orban

Consilierul prezidenţial a declarat, la Realitatea FM, că solicitarea lui Crin Antonescu ca liberalii să primească scaunul de premier într-un guvern cu PD-L este lipstă de bun-simţ.

\"Crin Antonescu, chiar dacă este preşedintele PNL, a luat foarte multe decizii între cele două tururi de scrutin, care pentru noi au fost foarte greu de înţeles. A fost foarte vehement împotriva lui Traian Băsescu. În aceste condiţii, s-au rupt toate punţile de comunicare cu el. Tăriceanu, chiar dacă nu mai este preşedintele partidului, rămâne un lider foarte influent în partid. Modul în care a pus domnul Antonescu problema este lipsit de bun-simţ. Crin Antonescu pare să nu fi observat sfârşitul campaniei electorale. Preşedintele îşi doreşte, în mod evident, ca PNL să facă parte din acest guvern de dreapta\", a declarat Lăzăroiu, la Realitatea FM.

În replică la afirmaţia lui Lăzăroiu, potrivit căruia administraţia prezidenţială a întrerupt orice legătură cu Crin Antonescu din cauza lipsei de \"bun-simţ\", Ludovic Orban sărit în apărarea colegului său de partid şi a declarat că declaraţia ascunde, de fapt, \"o nouă măgărie a lui Traian Băsescu\".

\"Domul Lăzăroiu este un funcţionar angajat şi plătit de cetăţenii acestei ţări care trebuie să se comporte în conformitate cu legea şi cu bunul simţ. Această declaraţie este o nouă măgărie din partea lui Traian Băsescu. Un slujbaş la stat face un afront absolut gratuit şi nemotivat împotriva unui lider politic care are în spatele domniei sale încrederea a peste 2 milioane de români\", a spus Ludovic Orban.