MENIU

Se anunţă negocieri dure pentru prima zi summit-ului G20

Foto: Realitatea TV

Astăzi începe la Londra summit-ul G20, eveniment aşteptat cu sufletul la gură de întreaga lume. Liderii celor opt state puternic dezvoltate şi ale celor 12 ţări cu economii emergente vor încerca să găsească o soluţie comună crizei globale care a dat cea mai grea lovitură sistemului economic mondial de după cel de-al doilea război mondial.

Este de aşteptat ca negocierile de astăzi să fie dure, potrivit declaraţiei făcute miercuri de premierul britanic, Gordon Brown. Aceasta din cauza poyiţiei divergente dintre Statele Unite şi partenerii lor europeni cu privire la cea mai bună soluţie pentru ieşirea din recesiune.

Statele Unite doresc să obţină susţinere internaţională pentru un pachet de sprijin economic în cadrul summitului G20. Franţa şi Germania, pe de altă parte, doresc o reglementară mai strictă a sectorului financiar şi se opun iniţiativei americane. Preşedintele american, Barack Obama, a declarat că reprezentanţii G20 prezenţi la reuniune nu îşi pot permite să ia decizii limitate şi că e necesară o concentrare pe punctele comune şi nu pe cele divergente.

Premierul britanic, gazdă a summitului G20, va avea dificila sarcină de a găsi o cale de mijloc.

Mai multe articole despre:
Londra negocieri G20 summit Gordon Brown