MENIU

Scrisoarea lui Hayssam către doctorul Yassin ar dovedi legătura dintre sirian şi Băsescu

foto: jurnalul.ro

O scrisoare incendiară, publicată joi de Jurnalul Naţional, arată că "Profesorul", denumit aşa de Omar Hayssam în toate discuţiile sale de după arestare, ar fi preşedintele Traian Băsescu.

Este o scrisoare pe care, potrivit "Jurnalului Naţional", omul de afaceri Omar Hayssam i-a trimis-o din arest doctorului Mohamad Yassin, emisarul asumat oficial al lui Traian Băsescu în criza ostaticilor. Iar în scrisoare, Hayssam îi spune lui Yassin: "M-ai asigurat că Profesorul ştie tot". Iată câteva dintre fragmentele scrisorii apărute în Jurnalul Naţional, cu ortografia originală.

"Frate, nu am primit niciun răspuns, fie el direct sau indirect, la ultima scrisoare pe care ţi-am adresat. Te rog, ABU HELMI, am nevoie urgent de un răspuns pentru a şti cum să procedez", se arăta în scrisoare.

"Ştiu că Profesorul este plecat în America şi că este posibil să nu-l poţi fi întâlnit, dar, precum ştii domnul Nastasiu este plecat în Irak, iar când se va întoarce trebuie să dau o declaraţie în faţa dânsului cu privire la ce s-a întâmplat şi nu ştiu ce să-i spun (ce să-i declar) şi asta pentru că mi-ai spus, când ne-am întâlnit ultima dată, că ar fi spus Profesorul, să nu dau nicio declaraţie acum şi că-mi vei spune tu sau altcineva cum trebuie să fie această declaraţie", a scris Hayssam.

"Mi-ai spus că ai vorbit cu Profesorul şi că toate lucrurile vor fi bine şi că nu va dura mai mult de o lună, anume până când vor reveni ziariştii din IRAK şi atunci mi-ai explicat lucrurile. Cum s-a întâmplat şi cum va fi şi mi-ai spus că-i vei spune "profesorului" exact ce s-a întâmplat şi că n-am nici o legătură cu încurcătura (eroarea) care s-a întâmplat cu voi (vi s-a întâmplat) şi de semenea m-ai asigurat de acest lucru încă o dată atunci când ne-am întâlnit la sediul Parchetului şi am stat de vorbă pe hol", a explicat Hayssam.