Şcolile de şoferi cu o promovabilitate de peste 45%, publicate de Direcţia Regim Permise pe site
Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor va publica, începând de vineri, pe site-ul instituţiei, statistica şcolilor de şoferi şi a instructorilor auto care înregistrează o promovabilitate de peste 45%.
Potrivit unui comunicat postat pe www.drpciv.mai.gov.ro , Direcţia
Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor a luat
această decizie din mai multe motive, unul dintre acestea fiind punerea
în funcţiune în mod unitar a noului sistem de programare şi examinare
în sistem informatic a candidaţilor pentru obţinerea permisului de
conducere.
Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a
Vehiculelor va publica începând de vineri, trimestrial, statistica la
nivel naţional a şcolilor de şoferi (pentru proba teoretică) şi
instructorilor auto (pentru proba practică) care înregistrează o
promovabilitate de peste 45%.
Practic, Direcţia încearcă să orienteze elevii către şcolile care sunt
interesate de pregătirea viitorilor şoferi şi nu doar de încasări şi
aranjamente. Mai mult, sistemul pune şcolile de şoferi într-o reală
concurenţă, fapt ce în mod normal ar duce la pregătirea temeinică a
cursanţilor şi implicita la reducerea numărului de accidente.