MENIU

Şcolile au afişat rezultatele tezei unice la limba română

Foto: NewsIn

Rezultatele examenului de limba şi literatura română din cadrul tezelor unice au fost afişate în toate şcolile, au precizat, pentru NewsIn, reprezentanţii Inspectoratului General al Municipiului Bucureşti (ISMB).

Corectarea tazelor de limba şi literatura română a fost finalizată pe 15 mai, în jurul orei 14.00, pentru elevii de la Liceele Cervantes, Goethe şi Nicolae Iorga.

Cei 7.000 de elevi din judeţul Bistriţa-Năsăud care au susţinut teza cu subiect unic la Limba şi Literatura Română au aflat pe 13 mai rezultatul, înaintea celorlalţi colegi din ţară.

După ce vor primi, de la centrele de corectare, rezultatele şi tezele, profesorii le vor discuta cu elevii, explicându-le acestora cum s-au dat notele. "Tezele vor ajunge luni la noi şi le vom discuta cu copiii. Eu am participat şi la corectare şi mi-am păstrat borderourile cu baremele, pentru a le explica elevilor cum s-a făcut evaluarea. La corectură nu am avut probleme din cauza erorii din subiecte, respectiv încurcătura dintre Niţă Ghiţescu şi Ghiţă Niţescu", spune un profesor din Capitală.

Aproximativ 430.000 de elevi de clasa a VII-a şi a VIII-a din toată ţara au susţinut, săptămâna trecută, teza cu subiect unic la Limba şi Literatura Română.

Pe 21 mai, elevii claselor a VIII-a vor susţine ultima teză cu subiect unic din acest an, cea la alegere la istorie sau geografie. 

PROMOVABILITATE TEZA UNICĂ LA LIMBA ROMÂNĂ
SEMESTRUL II

JUDEŢUL DOLJ
CLASA a VII-a - 77,10%
CLASA A VIII A 79,21%

JUDEŢUL SUCEAVA
CLASA a VII-a 81.73%
CLASA a VIII-a - 80,33%

JUDEŢUL HARGHITA
CLASA a VII-a - 60,54%
CLASA a VIII-a - 59,63%

JUDEŢUL BOTOŞANI
CLASA a VII-a - 76%
CLASA a VIII-a - 75%

JUDEŢUL BRAŞOV
CLASA a VII-a - 68,97%
CLASA a VIII-a - 72,76%