MENIU

Schumi face să explodeze vânzarea biletelor în F1

Foto: flickr.com

Organizatorii Marelui Premiu al Belgiei au anunţat că au vândut peste jumătate din biletele pentru cursa din 30 august. Preţurile acestora sunt cuprinse între 240 şi 550 euro.

Reîntoarcerea în Grand Prix-uri a lui Michael Schumacher aduce şi capitalul de entuziasm pe care mizau oficialii Ferrari şi şefii Formulei 1. Organizatorii Marelui Premiu al Belgiei, de la Spa-Francorchamps, programat în 30 august, au anunţat că au vândut deja mai mult de jumătate din biletele disponibile, astfel că sunt mari şanse ca etapa din Ardeni să se dispute cu casa închisă.

"În medie am vândut un bilet pe minut", a declarat pentru cotidianul belgian La Derniere Heure unul dintre organizatori, Andre Maes. El a adăugat că mai sunt disponibile 34.000 de bilete, preţurile oscilând între 240 şi 550 de euro, pentru un weekend de cursă.

În acelaşi timp, Luca Di Montezemolo, preşedintele Ferrari, a declarat că nu aşteaptă miracole din partea campionului german, revenirea sa reprezentând însă o creşetere a moralului întregii echipe. Cursa de la Spa va avea loc la o săptămână după revenirea pe circuit a campionului german, la Valencia.