Schimbări importante în Sănătate, de la 1 aprilie
Ziua de 1 aprilie a adus schimbări importante în Sănătate, printre care scumpirea cu 1% a medicamentelor româneşti şi ieftinirea cu 10% a celor importate, obligaţia spitalelor de a-şi afişa cheltuielile pe site-ul ministerului şi prescrierea medicamentelor prin denumirea comună internaţională.
Scumpirea şi, respectiv, ieftinirea se referă la preţurile de vânzare în farmacii ale medicamentelor eliberate pe bază de reţetă. Modificările de tarife care vor intra în vigoare de la 1 aprilie sunt urmarea ajustării preţurilor practicate de producătorii de medicamente.
În baza ordinului de ministru, importatorii sunt obligaţi să aducă în
România produse la cel mai mic preţ practicat în 12 ţări europene, iar
calculul preţurilor medicamentelor se face la cursul valutar de 4 lei
pentru un euro, curs stabilit de Ministerul Sănătăţii şi valabil până
la sfârşitul anului 2009.
Tot de la 1 aprilie, potrivit
contractului-cadru pe 2009, medicamentele vor fi prescrise sub
forma denumirii comune internaţională, adică specificând substanţa
activă, în locul denumirii comerciale. Ministerul a luat această
hotărâre pentru a facilita accesul pacienţilor la medicamente,
în funcţie de posibilităţile financiare.
Altfel spus, se încearcă, astfel, eliminarea situaţiilor în care pacienţilor li se prescriu cele mai scumpe medicamente dintre cele ce conţin aceeaşi substanţă activă. Măsura a fost contestată de medicii de familie, pe motiv că ei sunt cei mai în măsură să decidă ce medicament, dintre cele cu aceeaşi substanţă activă, îi este util pacientului.
"Nu am fost de acord, însă
am acceptat prescrierea pe baza denumirii comune internaţionale, în
urma unui dialog civilizat cu ministrul Ion Bazac", spune preşedintele
Societăţii Naţionale a Medicilor de Familie din România, dr. Rodica
Tănăsescu.
O altă prevedere a contractului-cadru obligă farmaciile aflate în
relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate să elibereze
numai medicamentele care dau preţul de referinţă în cadrul denumirii
comune internaţionale prescrise de medic.
Preţul de referinţă
reprezintă preţul medicamentului cel mai ieftin înregistrat la
Ministerul Sănătăţii din categoria celor cu aceeaşi substanţă activă.
Ministerul a decis stabilirea preţului de referinţă printr-o medie a
celor mai mici preţuri din 12 ţări europene. Cu acordul asiguratului,
însă, se pot elibera şi alte medicamente cu aceaşi substanţă activă.
Tot de la 1 aprilie, potrivit noului contract-cadru, medicii de familie
nou-veniţi într-un cabinet de medicină primară vor avea şase luni la
dispoziţie pentru a avea pe lista sa numărul minim de asiguraţi
necesar, în loc de trei luni, cum este prevăzut în prezent.
"Prin contractul-cadru pe 2009 vom îmbunătăţi şi accesul asiguraţilor
la servicii medicale şi la medicamente gratuite şi compensate în
tratamentul ambulatoriu, în special pentru cei din mediul rural", a
declarat ministrul Sănătăţii, Ion Bazac.
Şi tot de la 1 aprilie, medicii de familie vor utiliza un model unic de
bilet de trimitere pentru serviciile medicale, pe care vor menţiona
specialitatea clinică din ambulatoriu sau din spital unde se va
prezenta pacientul.