MENIU

Schimbarea climatică devine prioritatea numărul unu a Congresului american, la presiunile lui Obama

Foto: wikimedia.org

La presiunea administraţiei Obama, schimbarea climatică a devenit o prioritate absolută a Congresului american, care a lansat discuţiile asupra unei legi pentru "energia curată".

Preşedintele Barack Obama intenţionează să meargă la Copenhaga pentru conferinţa Naţiunilor Unite dedicată schimbării climatice în 7-8 decembrie şi are nevoie să demonstreze lumii mai întâi că Statele Unite, până acum codaşe, iau măsuri în acest domeniu.

După două săptămâni de vacanţă, Congresul trebuie să abordeze acest dosar, căci agenda i-a fost modificată între timp de administraţia Obama. Agenţia americană pentru protecţia mediului (EPA) a declarat vineri gazul de seră, în special CO2, un pericol pentru sănătatea publică. Administraţia pune deci presiune asupra Congresului să acţioneze rapid pentru obţinerea unei legi în domeniu înainte de sfârşitul anului.

"Congresul lucrează la o soluţie de ansamblu pentru încălzirea climatică, iar eu am promis să prezint anul acesta o lege pentru energia curată", anunţase încă de vineri preşedinta Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, într-un comunicat.

Prima etapă a acestei ample misiuni - Comisia pentru energie şi comerţ a Camerei Reprezentanţilor examinează de marţi până vineri problema. Preşedintele său, democratul Henry Waxman, este autorul unei prime variante a viitoarei legi, alături de Ed Markey.

Astăzi, congresmenii îi vor audia pe directoarea EPA Lisa Jackson, secretarul pentru energie Stephen Chu şi cel al transporturilor Ray LaHood. Fostul vicepreşedinte Al Gore, foarte implicat în cauza protecţiei mediului, va fi audiat vineri.

Ambiţiosul proiect prevede în special reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 20% până în 2020 (raportat la 2005), apoi cu 42% în 2030 şi 83% în 2050. Textul pledează pentru crearea unei burse federale a cotelor de emisii de gaze cu efect de seră, numită "cap and trade", pentru a-i constrânge pe marii poluatori să opteze pentru soluţii mai verzi. Modalităţile de acordare a cotelor nu sunt încă definite, unii pledând pentru "permise de poluare" gratuite pentru industriile cele mai vulnerabile, precum siderurgia sau industria sticlei.

Dar în Congres, negocierile se anunţă dificile, pentru că republicanii şi chiar unii reprezentanţi democraţi din state industriale sau producătoare de energie şi-au exprimat deja îndoielile cu privire la sistemul "cap and trade".

Potrivit unei surse apropiate democraţilor, liderii majorităţii speră ca textul să fie votat înaintea vacanţei parlamentare din august. Pentru Senat nu există niciun calendar încă.

În afară de schimbarea climatică, Congresul va trebui să analizeze în următoarele săptămâni reforma sistemului de sănătate. Odată ce Senatul îl va fi confirmat în funcţie pe secretarul pentru sănătate desemnat, Kathleen Sebelius, vor putea începe lucrările extinderea sistemului de asigurări medicale la circa 50 de milioane de americani care în prezent nu au.

Un alt dosar ce va intra în dezbatere în Congres va fi suplimentul bugetar pentru războaiele din Irak şi Afganistan pentru 2009. Congresul trebuie să se pronunţe asupra cererii lui Obama de suplimentare a acestui buget cu 83,4 miliarde de dolari.