MENIU

Scenele lui Costa Gavras, cenzurate de noul Muzeu al Acropolei, vor fi prezentate integral

Foto: skyscrapercity.com

Directorul noului Muzeu al Acropolei, Dimitris Pantermalis, a anunţat că scenele regizate de Costa Gavras care urmau să fie cenzurate vor fi difuzate integral în cadrul filmului de prezentare al muzeului.

Directorul muzeului inaugurat în luna iunie a decis, în luna iulie, să retragă o scenă de 12 secunde dintr-o animaţie de 13 minute montată de Gavras, în urma plângerilor venite din partea unor persoane contrariate de scene. Luni, directorul muzeului a discutat, la telefon, cu cineastul Costa Gavras pentru a pune punct polemicii declanşate de aceste imagini. "Gavras a precizat că scena sensibilă nu reprezintă şi nu evocă daunele provocate de prelaţi, ci de oamenii acelei epoci", a declarat Pantermalis într-un comunicat.

La sfârşitul lunii iulie, câteva cadre ale cineastului Costa-Gavras au fost eliminate din filmul de prezentare a noului muzeu al Acropolei, pentru că scenele acestuia prezentau o încercare de distrugere a Pantheonului, fapt considerat jignitor de reprezentanţii Bisericii Ortodoxe a Greciei. Cadrele la care urma să se renunţe îi prezentau pe primii creştini urcând scările Pantheonului, pentru a distruge metopele şi a  ridica în locul acestora statui. 

"Este vorba despre o cenzură inacceptabilă", a replicat cineastul, care nu a evitat să blameze rolul major pe care şi-l arogă Biserica: "Găsesc acest gest trist şi inadmisibil pentru Grecia, ţară a Uniunii Europene, dar în care statul se apleacă în faţa presiunilor Bisericii". Filmul, spunea Gavras, face apel la date istorice, care au fost dovedite, chiar dacă aduce în discuţie pagubele pe care oamenii le-au provocat monumentului. "Primii creştini au făcut rău monumentelor din diverse motive, câteodată doar pentru că nuditatea din operele de artă îi scandaliza", iar miza filmului este chiar aceea de a vorbi despre catastrofele provocate de oameni ca Lordul Elgin, cel care, în secolul al XIX-lea, a distrus zeci de statui şi plăci ale Pantheonului. 

Directorul muzeului, profesorul Dimitris Pantermalis, a precizat atunci că personajele din scenele lui Gavras puteau fi asimilitate clericilor, nu personajelor de epocă, motiv pentru care s-a luat decizia de a elimina cadrele. "Biserica refuză întotdeauna realitatea, pentru a-şi salva dogma, iar eu credeam că Grecia s-a debarasat deja de aceste lucruri, pe care le regret", conchide Costa-Gavras. 

Mai multe articole despre:
Acropole