MENIU

Scandal între Moldova şi Ucraina, după ce Kievul a înaintat revendicări teritoriale

Scandal între Moldova şi Ucraina

Un scandal a izbucnit între Republica Moldva şi Ucraina, după ce Kievul a cerut Chişinăului să transfere în proprietatea Ucrainei terenul de sub şoseaua din zona localităţii Palanca, care leagă o regiune a Ucrainei de o altă regiune prin teritoriul Republicii Moldova, potrivit Nezavisimaia Gazeta.

\"Între două state membre ale GUAM (organizaţie din care fac parte Georgia, Ucraina, Azerbaidjan şi Republica Moldova) a apărut un scandal de amploare, Kievul cerând Chişinăului să transfere în proprietatea Ucrainei terenul de sub şoseaua care leagă o regiune a Ucrainei de altă regiune, dar prin teritoriul Republicii Moldova\", potrivit publicaţiei Nezavisimaia Gazeta.

În acelaşi timp, ucrainenii îi acuză pe vecini de încălcarea acordului şi promit să-i pedepsească prin introducerea pentru cetăţenii moldoveni care intră pe teritoriul ucrainean a unei noi reguli, ei vor fi nevoiţi să demonstreze că deţin 1.000 de dolari bani gheaţă sau documente care să ateste acest fapt. Altfel, moldovenii vor fi întorşi acasă de vameşii ucraineni, scrie publicaţia rusă.

Nezavisimaia Gazeta subliniază că Ucraina, încă din vară, a avertizat autorităţile Republicii Moldova despre introducerea unor noi reguli de trecere a frontierei de către cetăţenii moldoveni, însă apoi, ca răspuns la cererile Chişinăului, a amânat aplicarea acestora. Însă, după ce avertizarea de intrare în vigoare a acestor măsuri a fost anunţată de doi şefi ai Consiliului de Securitate, secretarul Raisa Bogatîriova şi adjunctul său Volodimir Ogrîzko, pentru evitarea neplăcerilor, Ministerul moldovean de Externe a trimis o delegaţie în Ucraina, condusă de viceministrul Andrei Popov. Acesta a declarat pentru Nezavisimaia Gazeta că \"poartă negocieri în acest sens cu colegii ucraineni şi speră că problema va fi soluţionată fără consecinţe negative pentru ambele părţi\".

În acelaşi timp, responsabilii de la Kiev nu prea au încredere în asigurările părţii moldovene, întrucât, potrivit drectorului Institutului de analiză politică Serghei Tolstoi, acordul de transferare a magistralei strategice pentru Ucraina Odesa-Reni (port pe Dunăre) a fost semnat şi ratificat acum zece ani. Mai mult, în schimbul acestuia, ucrainenii au asigurat moldovenilor ieşire la Marea Neagră, scrie Nezavisimaia Gazeta. În anii \'90, Ucraina a transferat Republicii Moldova 400 de metri ai malului Dunăriii, în apropiere de Giurgiuleşti. După ce a început să funcţioneze portul moldovenesc, potrivit unor experţi ucraineni, acesta a făcut concurenţă serioasă portului ucrainean Reni, fapt pentru care presa ucraineană acuză, de altfel, propriile autorităţi, scrie publicaţia rusă. Mai precis, continuă Nezavisimaia Gazeta, ei acuză \"autorităţile de faptul că, practic, au făcut cadou Republicii Moldova o parte din teritoriul ucrainean pe Dunăre, iar moldovenii nu şi-au respectat angajamentele\".

La Chişinău, autorităţile fac referire la prevederile constituţionale, potrivit cărora pământul nu poate fi înstrăinat, potrivit cotidianului rus. Mai mult, fostul şef al direcţiei pentru proiecte internaţionale din MAE moldovean, Eugen Revenco, cel care anterior s-a ocupat de această chestiune, a declarat pentru Nezavisimaia Gazeta că atât acordul, cât şi protocolul adiţional nu amintesc despre terenul de sub şosea şi transferul acestuia în proprietatea Ucrainei. \"Este vorba, potrivit lui Revenco, doar despre drum şi despre cine ar trebui să asigure securitatea acestuia. Documentele prevăd instalarea unor posturi vamale de către ambele părţi, însă, potrivit diplomatului, ucrainenii, contrar documentului, le-au instalat unilateral. Şi în prezent pe şosea se formează cozi kilometrice de maşini care merg spre Ucraina. Mai există şi o altă problemă legată de trecerea şoselei de către ţăranii locali, care au casele de o parte a acesteia, iar de cealaltă parte se află pământurile\", mai scrie publicaţia rusă. \"Pentru a evita astfel de situaţii părţile au discutat despre amenajarea şoselei, inclusiv despre crearea unor treceri pentru pietoni, însă se pare că nu au stabilit cine ar trebui să deseneze \'zebra\' \", mai scrie cotidianul rus.

Scandalul a luat amploare, după ce, la început presa ucraineană, iar apoi cea moldoveană au scris despre acest subiect. Astfel, publicaţia ucraineană Zerkalo Nedeli a scris despre acest subiect, reproşând moldovenilor prietenia cu românii, mai precis faptul că noile autorităţi de la Chişinău soluţionează operativ toate chestiunele, inclusiv cele de frontieră, iar cererile ucrainenilor rămân neobservate, arată Nezavisimaia Gazeta.

\"Ucraina nu intenţionează să desfăşoare noi negocieri cu Republica Moldova referitoare la transmiterea teritoriului moldovean de lângă satul Palanca, părţile ar trebui să respecte acordurile\", a spus marţi, la o conferinţă de presă, ministrul ucrainean de externe. În acelaşi timp, gaz pe foc a pus premierul moldovean, Vlad Filat. El a subliniat că R. Moldova dispune de ieşirea la Dunăre datorită cedărilor din partea Ucrainei, potrivit acordului din 1999. Imediat opoziţia a acuzat Guvernul Filat că intenţionează să facă un troc teritorial cu Ucraina\", mai scrie publicaţia rusă.