Scăderea preţurilor la apartamente, pe timp de criză, este o oportunitate pentru mulţi
Scăderea preţurilor imobiliare poate fi o oportunitate nu doar pentru cei care au bani puşi de-o parte. Un studiu făcut pe Bucureşti, pentru locuinţele din blocurile comuniste, arată că este posibil să ne mutăm dintr-o locuinţă mai mică într-una mai mare cu un efort financiar aproape nesemnificativ.
Marii câştigători sunt cei care stau în garsoniere sau apartamente cu două camere. Motivul este simplu: locuinţele mici s-au ieftinit mai puţin decât apartamentele cu 3 sau 4 camere. Potrivit datelor Coldwell Banking, este vorba de o diferenţă de o sută-două sute de euro pe metru pătrat în favoarea proprietarilor de garsoniere.
Dacă ţinem cont şi de preţul zonei, este posibil să ne mutăm fără a scoate aproape niciun leu sau euro din buzunar. De exemplu, potrivit aceluiaşi studiu, un apartament cu două camere din zona Crângaşi, lângă metrou, se poate vinde cu puţin peste 60.000 de euro, bani cu care se poate cumpăra un altul, cu 3 camere în zona Militari.
Experţii imobiliari sunt de părere că următoarele luni vor fi dominate de tranzacţiile cu locuinţe în blocurile vechi, construite până în 1989. Este posibil ca preţurile să mai scadă, dar nu la fel de abrupt ca în ultimele luni.