Sărutatul a fost interzis într-o staţie de tren din Marea Britanie
Îndrăgostiţii nu mai au voie să se sărute şi să se îmbrăţişeze de rămas-bun într-o staţie de tren din Cheshire, Marea Britanie. Motivul? Administratorii staţiei au observat că scenele de despărţire provoacă întârzieri în plecarea trenurilor.
Noua regulă vine odată cu o modernizare a staţiei de tren ce a costat peste un milion de euro. Interzicerea săruturilor a atras reacţii diverse din partea călătorilor. Amy Swain, de 21 de ani, crede că oamenii se vor comporta ca şi până acum în continuare, în timp ce un bărbat, de 29 de ani, spune că cineva, undeva într-un birou, are un simţ al umorului foarte bine dezvoltat.
"Ar putea părea un semn frivol, dar mesajul este serios. Oricum, staţia noastră este acum unică", explică Colin Daniels, cel care a venit cu ideea, citat de dailymail.co.uk.
Măsura nu este însă cu totul originală. Într-un sat din SUA, din apropierea oraşului Chicago, a fost creată, în 1979, o zonă unde sărutatul era interzis, după ce s-au primit plângeri că îndrăgostiţii pasionali încurcau traficul.