MENIU

Sârbu : Va fi adoptat Codul de Bune Practici semnat cu partenerii, nu variantele propuse în Parlament

Foto: NewsIn

Ministrul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Ilie Sârbu, a declarat marţi că, deşi în acest moment există trei variante ale Codului de Bune Practici privind produsele alimentare, va fi adoptat cel convenit cu organizaţiile profesionale.

Potrivit lui Sârbu, Codurile de Bune Practici iniţiate de grupurile politice PNL şi PSD vor fi respinse de Guvern.

"Sunt trei coduri pentru că unul a fost iniţiat de liberali, unul de colegii de la PSD şi unul a fost iniţiat de Guvern. Va rămâne cel iniţiat de Guvern şi convenit cu partenerii sociali. La restul, când ni se va solicita un punct de vedere la Guvern o să dăm aviz negativ. Acestea două nu vor avea cum să se aprobe fără punctul de vedere al Guvernului. Având noi legea noastră, e firesc că nu putem să dăm aprobare altor legi", a explicat Ilie Sârbu.

Întrebat de ce s-a ajuns în situaţia de a avea trei Coduri de Bune Practici, Ilie Sârbu a explicat că este o chestiune de ambiţie din partea celor din Parlament.

"În condiţiile în care colegii noştri nu ar fi avut ambiţii politice şi administrativo-economice l-ar fi retras, dar l-au lăsat să treacă. Nu-i putem noi opri, Parlamentul e suveran. Ele vor veni toate la Guvern şi de acum vă spun că vor primi negativ", a adăugat Sârbu.

Ministerul Agriculturi, patronatele şi sindicatele din industria alimentară au definitivat, în lipsa retailerilor, proiectul ordonanţei privind Codul de Bune Practici în luna februarie 2009.

 

Mai multe articole despre:
Ilie Sârbu Codul de bune practici