Şantierele Capitalei pun în pericol atât viaţa muncitorilor, cât şi a pietonilor
Muncitori fără echipamente adecvate, maluri neconsolidate, schele improvizate şi culoare pietonale care pun în pericol siguranţa cetăţenilor sunt doar câteva dintre neregulile descoperite pe şantierele din Bucureşti de prefectul Mihai Atănăsoaei şi inspectorii pentru protecţia muncii.
Pe şantierul de la pasajul Băneasa, inspectorii pentru protecţia muncii
s-au declarat nemulţumiţi de faptul că au găsit mai mulţi muncitori
care lucrau în condiţii nesigure. "Responsabilii de şantier ar fi
trebuit, în primul rând, să consolideze pereţii zonelor în care se
lucrează şi să asigure zona, pentru a nu exista riscul ca persoane
neautorizate să intre în zonă şi să se poată răni", a declarat
inspectorul Andi Dumitrache.
Pietonii din zonă s-au plâns de
condiţiile improprii de trecere pe lângă şantierul în lucru. "Aşa ceva
nu se poate. Nu avem pe unde trece, poate oricând să dea maşina peste
noi", a spus o mamă care îşi ţinea copilul de mână.
Şi la pasajul Basarab au fost descoperite probleme, cea mai gravă fiind
coborârea unor muncitori într-o groapă cu pereţi neconsolidaţi, în timp
ce un escavator continua să scoată pământ la suprafaţă. Inspectorii de
muncă au cerut încetarea lucrului, muncitorii s-au conformat pentru
puţin timp, însă, imediat după plecarea autorităţilor, escavatorul a
reînceput să sape şi lucrătorii au coborât din nou în groapă.
Întrebat ce riscă responsabilii şantierului pentru nerespectarea
ordinilor date de inspectorul de muncă, reprezentanul Direcţiei de
Inspecţie a Primăriei Sectorului 1, Marian Popa, a declarat că "toţi
cei care nu respectă măsurile suplimentare impuse vor suporta
consecinţele, pe propria răspundere, ceea ce poate însemna chiar şi
închisoarea de la unu la cinci ani".
În acelaşi punct de lucru, alţi muncitori se aflau la înalţime fără să
fie asiguraţi cu hamuri, aşa cum ar fi trebuit, iar locatarii din zonă au reclamat praful gros din zonă, din pricina căruia nu mai pot
deschide geamurile. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Inspecţie, responsabilii
şantierului ar trebui să asigure udarea zonei, pentru a face aerul mai
respirabil în zonă.
Pe şantierul de la Piaţa Sudului au fost constatate, de asemenea, o
serie de nereguli, printre care şanţuri de lucru neasigurate, adânci de
şase metri şi schele fără balustrade de protecţie. Inspectoratul
Teritorial de Muncă a decis oprirea lucrărilor până la înlăturarea
deficienţelor.