MENIU

Salina Praid este una dintre cele mai mari mine de sare din Europa

Foto: RTV
Oraşul Praid este situat la poalele Masivului Piatra Şiclodului, în Munţii Harghitei

Praid din judeţul Harghita este un orăşel mic pe care mina de sare l-a făcut celebru. Asta pentru că în salină, în adâncul muntelui, găseşti ce nu te-aştepţi: nu numai baze de tratament, dar şi locuri de joacă pentru cei mici, o galerie a vinurilor şi chiar artă.

Orăşelul mic, de la poalele Masivului Piatra Şiclodului, este gazda perfectă pentru turiştii care au nevoie de tratament, dar şi pentru cei care vin la mina de sare. De departe, salina este punctul de atracţie şi, de zeci de ani, a devenit destinaţie turistică.

În timpul verii, 2.500 de oameni coboară zilnic în mină. În inima muntelui de sare ajungeţi cu autobuzul, printr-un tunel lung de 1.500 de metri, apoi mergeţi pe jos. Cu răbdare, coborâţi 300 de trepte, iar în faţa ochilor apare un adevărat orăşel subteran, la 120 de metri adâncime.

Deşi Praidul, ca localitate, a apărut pe la 1550, primele exploatări saline sunt atestate de pe vremea romanilor. "S-a deschis în anul 1980, iar de atunci este deschisă baza de tratament, dar exploatarea se face din 1700", a declarat un ghid turistic.

Primul nivel, cel destinat turiştilor, se întinde pe 1.300 de metri, iar cel care păşeşte aici are parte de tot confortul. Baze de tratament, cafenele, locuri de distracţie şi chiar o galerie retrasă, unde oamenii se pot ruga. Capela din salina a fost construita in anul 1993. De atunci, în fiecare zi de miercuri, joi şi vineri se ţin slujbe pentru ortodoxi, catolici şi reformaţi.

La Salina Praid vin cei care vor să-şi ia porţia de sănătate, în special cei care suferă de afecţiuni respiratorii. Practic, tratamentul cuprinde inhalarea aerului din mină, iar pentru rezultate bune, sunt necesare cam 18 zile. Gimnastica este şi ea recomandată.

Pentru o cură sănătoasă de sare trebuie să petreceţi în salina de la Praid cel puţin patru ore pe zi. Pentru ca timpul să treacă mai repede, în cea mai mare galerie s-au amenajat locuri speciale de joacă atât pentru cei mai mici dintre noi cât şi pentru cei mari.

Există şi un muzeu al minei de sare, o bibliotecă şi chiar o galerie a vinurilor, unde puteţi degusta tot soiul de licori. De temperatură să nu vă faceţi griji, pentru că în orice anotimp al anului, în salină sunt 16 grade Celsius.

Mai multe articole despre:
tratament Harghita sare galerie