Salariaţii Transelectrica vor suspenda greva programată în 2 noiembrie, dar vor menţine pichetările
Salariaţii Transelectrica vor suspenda greva de avertisment din 26 octombrie şi greva propriu-zisă pe termen nelimitat din 2 noiembrie, a anunţat Federaţia Sindicală Univers, care a precizat că a soluţionat conflictele de interese cu Ministerul Economiei.
"Având în vedere contribuţia Ministerului Economiei şi a administraţiei Transelectrica de soluţionare a conflictelor de interese, organizaţia noastră suspendă greva de avertisment care urma să aibă loc în 26 octombrie, între orele 7.30 şi 9.30, şi greva propriu-zisă pe termen nelimitat care urma să aibă loc începând din 2 noiembrie, ora 7.30", se arată în comunicatul emis de federaţia sindicală.
Reprezentanţii Univers au precizat că, "în urma negocierilor intense din ultima perioadă", a fost stabilit un calendar de soluţionare urgentă până la sfârşitul anului a problemelor legate de condiţiile de muncă şi de continuare a negocierilor salariale la începutul anului 2010, pentru a satisface pe deplin nevoile salariaţilor.
"Pentru a susţine internalizarea filialelor de mentenanţă în cadrul Transelectrica în vederea reducerii costurilor, creşterea productivităţii muncii şi responsabilităţilor în sistemul energetic naţional, Federaţia Univers organizează începând din 28 octombrie, între 13.00 şi 15.00 în fiecare zi de miercuri a săptămânii, acţiuni de pichetare la sediul companiei din Bd Hristo Botev", au mai spus reprezentanţii Federaţiei Univers.
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Electricitate - Univers a anunţat că salariaţii Transelectrica vor declanşa luni, 26 octombrie, grevă de avertisment, ca urmare a refuzului administraţiei de soluţionare a revendicărilor acestora, urmând ca, în 2 noiembrie să declanşeze greva generală cu asigurarea unei treimi din activitatea normală a companiei.