MENIU

Şahtior s-a calificat în semifinalele Cupei, după ce a învins-o pe marea rivală, Dinamo Kiev

Foto: www.zimbio.com

Echipa antrenată de Mircea Lucescu, Şahtior Doneţk, a câştigat, miercuri, pe teren propriu, scor 2-0, partida cu rivala Dinamo Kiev, contând pentru sferturile de finală ale Cupei Ucrainei, şi a obţinut accesul în penultimul act al competiţiei.

Gazdele au deschis scorul prin căpitanul Dario Srna (23), iar Fernandinho a majorat avantajul în minutul 90+3.

La deţinătoarea Cupei UEFA, Răzvan Raţ a intrat pe teren în minutul 90, în timp ce la campioana Ucrainei, Tiberiu Ghioane a fost integralist.

În urma acestui rezultat, Şahtior s-a calificat în semifinalele Cupei, întrecerea a cărei finalistă a fost în ediţia trecută.