Să ne uităm la criză cu alţi ochi
Nu ştiu dacă s-a dovedit ştiinţific sau nu, dar e de bun simţ că lamentările nu duc nicăieri, iar ignorarea problemelor nu le face să dispară. Asa că, mai bine recunoastem onest că traversăm o perioadă de recesiune şi încercăm să "make the best of it". Cam asta a încercat să ne transmită pe 20 mai, Douglas Kaufman (Head of Strategy Cocoon Group) în cadrul conferinţei Brand Activity, organizată de Fundaţia Leaders.
Experienţa lui Douglas cuprinde mai multe zone: business management, producţie de film, internet marketing, B2B advertising, design graphic şi, în prezent, este strateg de brand în cadrul Cocoon Group. Lucrează pe conturi ca P&G, Coca-Cola, Philip Morris, Nestle, Unilever, Hilton Hotels şi e preocupat de inovative, managementul portofoliilor şi modernizarea imaginii brandurilor.
Din punct de vedere al comportamentului de consum, se pot observa câteva trenduri specifice perioadei de recesiune. Cele patru paliere de bază, pe care se produce segmentarea acestor direcţii, în viziunea lui Douglas Kaufman sunt: cel ce mizează pe valoarea livrată de brand către consumator, cele ce-i confera un sentiment de securitate acestuia, cele ce îl tentează pe consumator cu posibilitatea de escapism sau cele ce ţin de un anume sistem de recompensare, de tipul “chiar merit acest mic lux”. Citeşte mai mult